2015-05-07
Industrial/Logistics
Criza financiara a afectat Romania mai mult decat pe alte state din zona Europei Centrale si de Est. In acele momente de panica ale anului 2008, investitorii au considerat ca Romania este mai riscanta decat Cehia si Polonia, tari care aveau o economie mai stabila si mai predictibila. Drept urmare, acestia si-au retras mai repede banii si au preferat sa reduca la minimum expunerea pe o tara considerata mai riscanta decat restul. Consecinta o vedem si azi: Romania si-a revenit mai greu decat statele vecine. Avantajul principal il reprezinta insa potentialul. Pentru o tara atat de mare, Romania are foarte putine autostrazi si spatii logistice. Ceea ce inseamna, teoretic, ca este loc de crestere mai mult decat in tarile vecine. Iar investitorii dau semne ca incep sa aiba tot mai multa incredere in evolutia ulterioara a economiei romanesti. _x000D_ _x000D_ Romania este a doua mare tara din regiunea CEE, dupa Polonia. Din punct de vedere structural sectorul industrial este foarte similar cu cele din Polonia și Republica Ceha, considera Peter Becar, P3 Managing Director CEE._x000D_ _x000D_ Peter Becar: "Romania este a doua mare tara din regiune (CEE) si din punct de vedere structural sectorul industrial este foarte similar cu cele din Polonia si Republica Ceha. Nucleul pietei logistice se afla in vecinatatea Bucurestiului, insa acesta este completat si de alte regiuni puternice, care sustin cererea pentru productie. In alte piete, spre exemplu, in Slovacia sau Ungaria, 80% din stocul productiei este concentrat in capitale."_x000D_ _x000D_ Acesta sustine ca cele mai mari diferente stau in maturitatea si nivelul de saturatie al pietei din Romania. Tara are circa 2 milioane metri patrati de spatii de depozitare, de peste doua ori mai putin decat Cehia._x000D_ _x000D_ Peter Becar: "In ceea ce priveste maturitatea, Romania este inca o piata 'tanara' in sectorul industrial, dar cu un mare potential de crestere. In prezent, Republica Ceha detine aproximativ 5 milioane de m2 de spatii de depozitare, iar Polonia opereaza circa 9 milioane de m2. Pe de alta parte, Romania are deja peste 2 milioane de m2 de astfel de spatii, ceea ce arata potentialul mare al pieței, care se afla in continua crestere, datorita cererii pentru productie, mai ales din arii precum automobile sau retail"._x000D_ _x000D_ Dupa criza financiara globala, Romania a inregistrat scaderi mari in constructii si in cererea din piata de profil, spre deosebire de piete precum Polonia sau Republica Ceha. De la sfarsitul anului 2013, insa, exista semne clare de revenire. Infrastructura ramane insa un punct slab in fata investitorilor._x000D_ _x000D_ Peter Becar: "Cu toate acestea, spre finalul anului 2013 si in 2014, piata romaneasca a cunoscut reveniri in industrie. Astfel, volumul investitiilor s-a intors la nivelul anilor 2007-2008, iar cererea clientilor din piata a revenit, ceea ce a dus la constructia de proiecte noi de peste 100.000 de m2 de spatii pre-inchiriate. Aceste lucruri confirma potentialul pietei, piata care speram ca va fi sustinuta de stabilitate politica si de noi investitori. In Romania, infrastuctura ramane factorul critic pentru continuarea dezvoltarii pietei logistice, dar mai ales la nivel regional". _x000D_ _x000D_ Referitor la cresterea investitiilor, Romania ar putea fi, in următorii ani, in topul listei tarilor din CEE. Sumele investite insa in sectorul comercial raman insa mai mici decat in Cehia si Polonia, dar ramane atractiva in fata investitorilor avand o forta de munca buna si costuri mici._x000D_ _x000D_ Peter Becar: "Investitiile in sectorul comercial local a totalizat in 2014 aproximativ 1,2 miliarde de euro, dintre care 13% au insemnat unitati industriale. Polonia a inregistrat peste 3 miliarde de euro in investitii imobiliare, iar Republica Ceha a avut investitii de profil de peste 2 miliarde de euro. In ceea ce priveste investitiile straine, in ultimii ani, investitorii au considerat Romania ca fiind o tara foarte atractiva, cu o buna forta de munca si costuri rezonabile, iar pe termen lung este privită cu mari perspective pentru a deveni o piata foarte puternica"._x000D_ _x000D_ Becar sustine insa ca vestea buna este ca, in prezent, piata de profil este condusa de doi mari factori: cererea clientilor si cererea investitiilor. Acestia sunt factori care vor aduce in continuare suport cresterii si dezvoltarii intregii regiuni CEE. _x000D_ _x000D_ Peter Becar: "Vestea buna este ca situatia actuala este determinata de doi factori principali - cererea chiriasilor (clientilor) si cererea de investitii - ambii factori sustin cresterea in regiunea ECE. Un nivel record de aprovizionare de marfuri in Polonia si un nou record de preluari de marfuri in Republica Ceha semnifica faptul ca aceste doua piete au avut o pondere masiva a cresterii pe piata ECE. Ma astept la o activitate puternica in urmatorii doi ani in alte tari din ECE, cu Romania ca lider alaturi de Slovacia, Ungaria, Bulgaria si Serbia"._x000D_ _x000D_ Practic, valul de investitii vine din Vestul continentului. Pe masura ce investitorii se simt mai confortabili, acestia vor aduce mai multi bani in Est. Pe masura ce situatia din zona ECE se stabilizeaza, banii vor veni tot mai multi, mai ales in tarile cu un mare potential de dezvoltare. Romania are marele avantaj al unor preturi scazute in comparatie cu celelalte tari din regiune. Evident, exista si un revers al medaliei: infrastructura este slab dezvoltata, evaziunea fiscala este ridicata, exista inca multe probleme in ceea ce priveste coruptia, nivelul de trai este foarte scazut. In plus, exista un factor de instabilitate extern in Ucraina, unde situatia ramane instabila in ciuda unui recent acord de pace semnat intre Vladimir Putin si liderii europeni. Toate acestea sunt tot atatea obstacole in calea banilor care vin dinspre Vest catre Est. Cel mai important dintre ele este insa teama ca banii investiti nu vor fi recuperati. Atunci cand aceasta va fi depasita, situatia ar trebui sa se imbunatateasca semnificativ.