2020-12-22
office
Distribuitorul de echipamente stomatologice Dentotal Protect a închiriat un spațiu de birouri de 650 mp în clădirea Equilibrium I, unde își va muta sediul. Compania Dentotal Protect a fost consiliată in aceasta tranzactie de ESOP Consulting. „Dentotal este o companie în expansiune iar relocarea birourilor Dentotal într-o clădire premium, de clasă A, dată în folosință de curând este cea de-a doua tranzacție, pentru care am oferit consultanță în 2020”, afirma Ionut Gidei, Senior Associat Corporate Services la ESOP Consulting | CORFAC International. Clădirea de birouri Equilibrium I, în care se va muta Dentotal, are o suprafață închiriabilă de 20.600 mp spații de birouri de clasă A și reprezintă prima fază a proiectului Equilibrium, amplasat în hub-ul de birouri Barbu-Văcărescu.